172020mai

DECIZIA 14/2CN din 5 mai 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 mai 2020 privind reluarea activităţii în cabinetele stomatologice

Dispoziţii generale

SECŢIUNEA 1

Prevederi generale

1. Reprezentanţii legali ai unităţilor sanitare în cadrul cărora se desfăşoară activităţi de asistenţă stomatologică, publice sau private, denumite în continuare în mod general cabinete stomatologice, sau împuterniciţii acestora care au calitatea de medici stomatologi, precum şi profesioniştii care desfăşoară activităţi de asistenţă stomatologică în cadrul acestora în calitate de medici stomatologi au obligaţia de a respecta măsurile de prevenire şi limitare a răspândirii infecţiei cu COVID-19, inclusiv dotarea cu echipament individual adecvat de protecţie a personalului şi asigurarea igienei şi a dezinfecţiei corespunzătoare, stabilite de reglementările legale în vigoare adoptate de autorităţile de stat.

2. Prezentele recomandări pot fi modificate, completate sau revocate la indicaţia experţilor din specialităţile medicale cu responsabilităţi exprese în ceea ce priveşte bolile transmisibile, respectiv epidemiologie, microbiologie medicală, boli infecţioase, igienă, anestezie şi terapie intensivă, medicină de urgenţă, precum şi a celor din cadrul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile sau a autorităţilor competente internaţionale, europene sau naţionale.

3. Prezentele recomandări pot fi implementate în funcţie de decizia fiecăreia dintre formele de exercitare independentă a profesiei de medic stomatolog, respectiv a fiecăreia dintre unităţile sanitare publice sau private în cadrul cărora se desfăşoară activităţi de asistenţă stomatologică.

SECŢIUNEA a 2-a

Contextul actual

4. La acest moment, contextul este următorul:

a) infecţia cu COVID-19 generată de coronavirusul SARS-CoV-2 afectează întreaga lume, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (World Health Organization) declarând^1 la 11 martie 2020 că aceasta poate fi caracterizată ca pandemie;

b) COVID-19 este caracterizată, printre altele, de o rată de contagiozitate ridicată, având transmitere rapidă şi largă;

c) pandemia de COVID-19 este o situaţie nouă, inedită pentru întreaga lume, cu multe necunoscute, inclusiv pentru domeniul stomatologiei;

d) particularităţile profesiei de medic stomatolog, ce presupune efectuarea manoperelor de prevenţie, diagnostic şi tratament prin contactul apropiat la o distanţă de doar 15-20 cm de cavitatea orală a pacienţilor, precum şi necesitatea de a realiza, de cele mai multe ori, manopere de tratament generatoare de aerosoli, determină risc crescut de contaminare şi răspândire a COVID-19;

e) stomatologia este singura specialitate medicală a cărei activitate a fost suspendată pe perioada stării de urgenţă, cu excepţia urgenţelor stomatologice;

f) cabinetele stomatologice sunt şi vor fi profund afectate de criza socială şi economică determinată de apariţia COVID-19, precum şi de adoptarea şi implementarea măsurilor de prevenire şi limitare a răspândirii infecţiei, prin:

(i) suspendarea sau reducerea semnificativă a activităţii;

(ii) reducerea semnificativă a numărului de pacienţi;

(iii) creşterea semnificativă a costurilor echipamentului individual de protecţie, ale dezinfectanţilor, biocidelor şi ale celorlalte materiale sanitare necesare;

(iv) costul ridicat al implementării măsurilor speciale de prevenire şi limitare a răspândirii infecţiei cu COVID-19;

(v) scăderea puterii de cumpărare a populaţiei;

g) există dificultăţi majore în procurarea/achiziţia echipamentelor medicale, a celor de protecţie individuală, a dezinfectanţilor, biocidelor etc.;

h) asistăm la o degradare semnificativă a stării de sănătate orală a pacienţilor, apariţia de complicaţii, incidente sau accidente cauzate de întreruperea şi/sau amânarea tratamentelor stomatologice necesare în perioada stării de urgenţă, în condiţiile în care starea de sănătate orală a populaţiei din România se află pe un dezonorant ultim loc la nivelul Uniunii Europene şi în lipsa oricărui program sau strategii naţionale adoptate, finanţate şi implementate de autorităţile de stat;

i) nu există un ajutor financiar expres şi adecvat pentru medicii stomatologi pentru a diminua consecinţele negative cauzate de suspendarea activităţii;

j) nu există o alocare bugetară în raport cu realitatea obiectivă a patologiei stomatologice, fondurile asigurate prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate fiind insuficiente pe de o parte, iar pe de altă parte fiind impus un plafon lunar per medic stomatolog cu totul umilitor pentru asiguraţi şi pentru profesionişti deopotrivă.

SECŢIUNEA a 3-a

Obiective

5. Obiectivele generale ale prezentelor recomandări sunt următoarele:

a) prevenirea şi limitarea contaminării pacienţilor, a însoţitorilor acestora (atunci când este necesară prezenţa acestora) şi a medicilor stomatologi cu coronavirusul SARS-CoV-2 şi a răspândirii infecţiei cu COVID-19;

b) propunerea unor soluţii pentru reluarea graduală şi în condiţii de siguranţă a activităţii cabinetelor stomatologice pe teritoriul României;

c) protejarea personalului medical şi a personalului de suport din cabinetele stomatologice, a sănătăţii pacienţilor şi a sănătăţii publice;

d) asigurarea accesului populaţiei la tratamentele stomatologice în condiţiile asigurării siguranţei actului medical;

e) evitarea expunerii persoanelor vulnerabile la riscuri suplimentare.

CAP. II

Recomandări privind desfăşurarea activităţilor profesionale în cadrul cabinetelor stomatologice

SECŢIUNEA 1

Acţiuni preliminare

6. Ca acţiuni preliminare încetării stării de urgenţă pe teritoriul României şi reluării activităţii cabinetelor stomatologice se recomandă:

a) reorganizarea activităţii medicale şi administrative;

b) pregătirea listelor de pacienţi prin triaj telefonic (pacienţi existenţi/pacienţi noi), triaj care orientează asupra priorităţilor şi poate constitui un criteriu de programare.

Medicul stomatolog este singurul în măsură să stabilească priorităţile, precum şi definirea priorităţilor cabinetului stomatologic;

c) se recomandă programarea pacienţilor la intervale orare astfel încât pacienţii să nu se întâlnească între ei în sala de aşteptare/să nu staţioneze în sala de aşteptare, iar după fiecare pacient să se asigure dezinfecţia, aerisirea şi pregătirea cabinetului pentru următorul pacient:

(i) se recomandă un interval/pauză de cel puţin 20 de minute între pacienţi; dacă pacientul doreşte sau dacă sala de aşteptare nu permite păstrarea distanţei de 1,5-2 m, acesta poate aştepta afară şi va fi contactat telefonic în momentul în care trebuie să intre în cabinet (pacienţii vor fi informaţi de acest lucru în momentul programării);

(ii) în cazul în care pacientul aşteaptă în sala de aşteptare, timpul de aşteptare nu va depăşi 15 minute;

d) anunţarea pacienţilor să nu vină însoţiţi, cu anumite excepţii (copii, persoane cu nevoi speciale, pacienţi foarte vârstnici);

e) informarea pacienţilor cu privire la noile reguli privind procedurile adoptate la nivelul cabinetului, prin telefon sau email;

f) afişarea măsurilor şi a procedurilor de protecţie la intrarea în cabinetul stomatologic, inclusiv a măsurilor de distanţare socială, pentru a se asigura că toţi pacienţii care intră în cabinet le respectă;

g) respectarea măsurilor de protecţie anti COVID-19 pentru toţi pacienţii (săli de aşteptare amenajate corespunzător, dezinfectanţi pe bază de alcool 60-95% etc.):

(i) în sala de aşteptare scaunele vor fi distanţate (1,5-2 m) şi vor fi din materiale uşor de dezinfectat;

(ii) la intrarea în cabinet să existe dispenser cu substanţă dezinfectantă/mijloc de dezinfectare (soluţii dezinfectante, şerveţele dezinfectante, gel); suplimentar, se pot folosi recipiente/saci pentru depozitarea bunurilor personale ale pacientului (haine, telefon, genţi, chei etc.);

h) revizuirea şi reorganizarea corespunzătoare a procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie a cabinetelor stomatologice, precum şi a celor de eliminare a deşeurilor infecţioase; identificarea suprafeţelor uşor de dezinfectat, respectiv a suprafeţelor care necesită adoptarea de precauţii suplimentare pentru protecţie;

i) îndepărtarea revistelor, ziarelor, jucăriilor şi a altor obiecte care pot fi atinse de către pacienţi sau personalul medical şi care sunt dificil de dezinfectat;

j) asigurarea circuitului de lucru cu laboratoarele de tehnică dentară şi adoptarea de măsuri comune pentru evitarea infecţiei încrucişate;

k) managementul corespunzător al resursei umane care asigură activitatea stomatologică: personalul medical cu vârstă înaintată (peste 65 de ani), cu afecţiuni preexistente sau alte probleme/situaţii (gravidă) este perceput cu risc mai mare de a contacta COVID-19;

l) controlul/verificarea aparaturii şi a stocurilor de materiale consumabile, inclusiv a valabilităţii acestora;

m) achiziţia în cantităţi suficiente a consumabilelor, echipamentelor specifice de protecţie, dezinfectant; se recomandă achiziţia periodică a acestora şi evitarea realizării de stocuri.

SECŢIUNEA a 2-a

Precauţii înainte de efectuarea intervenţiilor stomatologice

7. Triajul pacienţilor este cea mai importantă măsură de prevenţie.

8. Înainte de efectuarea intervenţiilor stomatologice se recomandă a se avea în vedere următoarele precauţii:

a) efectuarea unui triaj epidemiologic telefonic centrat pe identificarea eventualelor semne clinice ale infecţiei cu SARS-CoV-2 (tuse, febră, dureri în gât, dificultăţi de respiraţie), precum şi pe riscul de a fi infectat (persoane aflate în autoizolare/ carantină, contacţi ai acestora sau contacţi ai persoanelor cu semne caracteristice infecţiei cu SARS-CoV-2) conform definiţiilor de caz publicate de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile la adresa http://www.cnscbt.ro sau pe baza chestionarului prevăzut în anexă;

b) pacienţii confirmaţi cu COVID-19 vor fi direcţionaţi în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

c) pacienţii suspecţi vor fi temporizaţi câteva zile, pentru a se urmări evoluţia bolii, iar dacă tratamentul de urgenţă este imperativ atunci vor fi direcţionaţi în conformitate cu reglementările legale în vigoare;

d) pacienţii fără suspiciune sau confirmare COVID-19 pot fi programaţi pentru tratament stomatologic;

e) acordarea unei atenţii speciale pacienţilor deosebit de vulnerabili în cazul cărora se recomandă programarea la începutul zilei de lucru pentru a se evita contactul cu alţi pacienţi sau pentru a se limita pe cât posibil acest contact. Pentru fiecare dintre aceşti pacienţi, medicul stomatolog trebuie să cântărească între beneficiile efectuării tratamentului şi riscul de infecţie cu COVID-19 la care se expun pacienţii prin deplasarea la cabinetul stomatologic;

f) efectuarea triajului afecţiunilor stomatologice pentru stabilirea priorităţilor actelor terapeutice;

g) se va limita numărul personalului medical şi auxiliar pentru prevenirea contaminării; evitarea pe cât posibil a contactului între persoane (nu se strânge mâna, se menţine o distanţă de mai mult de 1,5 m în timpul unei discuţii etc.);

h) tastaturile calculatoarelor, laptopurilor sau altor echipamente electronice sau medicale vor fi acoperite cu protecţii din plastic ce se vor schimba la finalul zilei dacă aparatele au fost utilizate;

i) personalul medical va acorda o mare atenţie la procedura de echipare, dar mai ales la cea de dezechipare pentru a se evita contaminarea;

j) medicul stomatolog va efectua diligenţele necesare pentru obţinerea consimţământului informat al pacientului, conform prevederilor legale;

k) se recomandă ca instrumentarul şi materialele necesare efectuării intervenţiilor stomatologice să fie aduse în cabinetul de tratament înainte de începerea procedurilor.

9. Precauţiile care se iau cu privire la accesul în cabinetul stomatologic sunt următoarele:

a) se comunică pacientului să nu vină însoţit la cabinetul stomatologic, cu excepţia minorilor şi a pacienţilor cu nevoi speciale sau a pacienţilor foarte vârstnici; însoţitorul se va supune aceloraşi reguli/proceduri ca şi pacientul;

b) pacientului/însoţitorului li se va măsura temperatura în zona frunţii înainte de intrarea în cabinetul stomatologic (deşi nu este o măsură infailibilă, aceasta este eficientă):

(i) dacă temperatura este sub 37,5 grade Celsius, pacientul şi, după caz, însoţitorul pot intra în cabinet, iar dacă nu au mască li se înmânează una;

(ii) dacă temperatura este peste 37,5 grade Celsius, se reia măsurarea acesteia şi, dacă valoarea se menţine, se va renunţa la programare, se va temporiza tratamentul;

c) se recomandă ca la intrarea în cabinetul stomatologic să existe un preş/covoraş îmbibat în dezinfectant pe bază de clor;

d) pacientul şi, după caz, însoţitorul vor proceda la igienizarea mâinilor cu apă şi săpun/soluţii antiseptice tegumentare pe bază de alcool 60-95%;

e) dacă este posibil, la intrarea în cabinetul stomatologic, pacientul şi, dacă este cazul, însoţitorul nu vor atinge mânerele uşilor, suprafeţele meselor, scaunelor etc.; uşile vor fi deschise şi apoi închise de către personalul medical; aceeaşi procedură se efectuează şi la intrarea/ieşirea din sala de tratament;

f) pacientul/însoţitorul va completa şi va semna chestionarul pentru triajul epidemiologic prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele recomandări;

g) pacientul va completa şi va semna chestionarul de evaluare a stării generale, ale cărui elemente minime sunt prevăzute de Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 3/2013*);

*) Decizia Consiliului naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România nr. 3/2013 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

h) înainte şi după terminarea tratamentului, pacienţii/ însoţitorii vor purta mască;

i) se recomandă utilizarea echipamentelor suplimentare pentru pacienţi: protecţie pentru pantofi (botoşi), protecţie pentru păr (bonetă) şi, după caz, halat de unică folosinţă.

SECŢIUNEA a 3-a

Precauţii în timpul efectuării intervenţiilor stomatologice

10. (1) În corelaţie cu definiţiile de caz publicate în prezent de Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi care pot fi consultate la adresa http://www.cnscbt.ro, definiţii care se actualizează periodic în funcţie de evoluţia cercetărilor în domeniu, echipamentul individual de protecţie (PPE) pentru personalul medical din cabinetele stomatologice este următorul:

a) pentru personalul medical care examinează sau acordă îngrijiri pacienţilor suspecţi COVID-19 la care nu se vor iniţia manevre generatoare de aerosoli:

(i) mască chirurgicală simplă sau mască de protecţie respiratorie tip KN95/FFP2 (standard sau echivalent);

(ii) halat chirurgical cu mâneci lungi impermeabil nesteril şi botoşi de protecţie de unică folosinţă sau combinezon impermeabil de unică folosinţă;

(iii) mănuşi nesterile de unică folosinţă;

(iv) capelină/bonetă impermeabilă de unică folosinţă;

(v) ochelari de protecţie +/– vizieră (scut facial);

b) pentru personalul medical care acordă îngrijiri pacienţilor suspecţi COVID-19 la care se vor iniţia manevre generatoare de aerosoli:

(i) mască de protecţie respiratorie tip FFP2/KN95 sau mască tip FFP3 (standard sau echivalent);

(ii) halat chirurgical cu mâneci lungi impermeabil nesteril şi botoşi de protecţie de unică folosinţă sau combinezon impermeabil de unică folosinţă;

(iii) mănuşi nesterile de unică folosinţă;

(iv) capelină/bonetă impermeabilă de unică folosinţă;

(v) ochelari de protecţie +/– vizieră (scut facial);

c) pentru personalul medical care examinează sau acordă îngrijiri pacienţilor confirmaţi cu COVID-19:

(i) mască de protecţie respiratorie tip FFP2/KN95 sau mască tip FFP3 (standard sau echivalent);

(ii) halat chirurgical cu mâneci lungi impermeabil nesteril şi botoşi de protecţie de unică folosinţă sau combinezon impermeabil de unică folosinţă;

(iii) mănuşi nesterile de unică folosinţă;

(iv) capelină/bonetă impermeabilă de unică folosinţă;

(v) ochelari de protecţie +/– vizieră (scut facial).

(2) În cazul în care personalul nu are la dispoziţie echipamentele specifice pentru realizarea procedurilor stomatologice generatoare de aerosoli, conform recomandărilor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, activitatea stomatologică nu se poate desfăşura.

11. În vederea efectuării intervenţiilor stomatologice se recomandă a se avea în vedere următoarele precauţii:

a) personalul medical va respecta măsurile de precauţie standard (igiena mâinilor, folosirea/utilizarea echipamentului individual de protecţie, igiena respiratorie, instrumente şi dispozitive sterile, curăţarea şi dezinfectarea suprafeţelor etc.);

b) masca chirurgicală fiind de unică folosinţă, se schimbă după fiecare pacient; dacă se foloseşte mască N95, FFP2, FFP3 standard sau echivalent se aplică regulile de utilizare specifice (schimbare la maximum 4 ore);

c) ochelarii de protecţie sau viziera (ecran de protecţie) se vor dezinfecta după fiecare pacient sau, dacă sunt de unică folosinţă, se înlocuiesc;

d) se recomandă ca intervenţiile stomatologice să fie asigurate numai în încăperi cu ventilaţie automată sau ventilaţie naturală (fereastră);

e) se recomandă ca pe perioada desfăşurării intervenţiilor stomatologice uşile să fie închise şi ca nicio persoană să nu părăsească încăperea până la finalizarea procedurilor;

f) se recomandă evitarea, pe cât posibil, a deschiderii sertarelor pentru a nu se contamina conţinutul acestora;

g) atât înaintea tratamentului, cât şi la finalul acestuia, se recomandă efectuarea de clătiri bucale de minimum 30 de secunde cu soluţii de 1% sau 1,5% peroxid de hidrogen ori cu soluţii antiseptice de iod povidona 0,2%-10% (atenţie la reacţiile alergice). Aceste clătiri înainte şi după tratament, precum şi igiena orală riguroasă a pacientului sunt recomandate având în vedere faptul că una dintre căile de propagare a infecţiei este cavitatea orală;

h) se recomandă limitarea procedurilor şi a echipamentelor generatoare de particule şi aerosoli; dacă este absolut necesar a fi efectuate, se recomandă ca acestea să fie programate la sfârşitul zilei de lucru şi efectuate sub protecţia de măşti N95, FFP2, FFP3 standard sau echivalent;

i) în cazul folosirii instrumentarului rotativ, se recomandă utilizarea sistemului de izolare cu digă;

j) utilizarea pe cât posibil a instrumentarului de mână;

k) evitarea detartrajelor efectuate cu aparate sonice sau ultrasonice, precum şi a airflow-ului; dacă detartrajul nu suportă amânare/este absolut necesar, acesta se va realiza cu instrumentar de mână;

l) se recomandă utilizarea unor sisteme de aspiraţie cu volum crescut;

m) se recomandă înlocuirea realizării de radiografii intraorale cu radiografii OPG sau examene CT;

n) se recomandă utilizarea materialelor de sutură resorbabile, evitând necesitatea prezentării pacientului în cabinetul stomatologic.

SECŢIUNEA a 4-a

Precauţii după efectuarea intervenţiilor stomatologice

12. La finalizarea intervenţiilor somatologice se recomandă a fi luate în considerare următoarele precauţii:

a) respectarea prevederilor legale în vigoare privind dezinfecţia suprafeţelor şi a instrumentarului şi asigurarea aerisirii şi ventilării cabinetului stomatologic;

b) în vederea completării procedurilor de sterilizare a microaeroflorei se va utiliza, la alegere, una dintre metodele prevăzute de legislaţia în vigoare;

c) se va realiza dezinfecţia completă a echipamentelor stomatologice (unitul stomatologic, aparatul de radiologie, corpuri de mobilier, scaune, lampă fotopolimerizabilă etc.) cu substanţe biocide cu efect virucid, conform instrucţiunilor producătorului; durata acţiunii acestora, prescrisă de producător, trebuie respectată cu stricteţe. Se va realiza dezinfecţia inclusiv a mânerelor uşilor şi a întrerupătoarelor, ultimele doar prin ştergere pentru a evita un posibil scurtcircuit;

d) piesele de mână vor fi curăţate şi dezinfectate după fiecare pacient;

e) curăţarea şi dezinfectarea echipamentelor de protecţie reutilizabile (de exemplu, ochelari de protecţie, vizieră, ecran protecţie), după fiecare pacient;

f) echipamentele/materialele de unică folosinţă vor fi depozitate în containere pentru deşeuri speciale şi vor fi eliminate conform Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice  privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei

de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale;

g) spălarea mâinilor cu apă şi săpun sau/şi dezinfectarea acestora cu soluţie hidroalcoolică înainte de a pune mănuşi;

h) aerisirea/ventilaţia foarte bună a cabinetului stomatologic (uşă/fereastră deschise) timp de minimum 15 minute după fiecare pacient.

ANEXA 1

CHESTIONAR

┌────┬───────────────────────────┬──┬──┐
│Nr. │Întrebare                  │DA│NU│
│crt.│                           │  │  │
├────┼───────────────────────────┼──┼──┤
│    │Aţi intrat în contact în   │  │  │
│    │ultimele 14 zile cu        │  │  │
│1.  │persoane diagnosticate cu  │[]│[]│
│    │virusul SARS-CoV-2         │  │  │
│    │(COVID-19)?                │  │  │
├────┼───────────────────────────┼──┼──┤
│    │Aţi interacţionat în       │  │  │
│    │ultimele 14 zile cu        │  │  │
│2.  │persoane care au prezentat │[]│[]│
│    │simptome asociate infecţiei│  │  │
│    │cu virusul SARS-CoV-2      │  │  │
│    │(COVID-19)?                │  │  │
├────┼───────────────────────────┼──┼──┤
│    │Aţi interacţionat în       │  │  │
│    │ultimele 14 zile cu        │  │  │
│3.  │persoane care au stat în   │[]│[]│
│    │izolare/carantină impusă de│  │  │
│    │autorităţi?                │  │  │
├────┼───────────────────────────┼──┼──┤
│    │V-a fost impusă în ultimele│  │  │
│4.  │14 zile izolarea sau       │[]│[]│
│    │carantina la domiciliu de  │  │  │
│    │către autorităţi?          │  │  │
├────┼───────────────────────────┼──┼──┤
│    │Aţi avut în ultimele 14    │  │  │
│    │zile unul dintre simptomele│  │  │
│    │de mai jos?                │  │  │
│    ├───────────────────────────┼──┼──┤
│    │- febră                    │[]│[]│
│    ├───────────────────────────┼──┼──┤
│    │- tuse                     │[]│[]│
│    ├───────────────────────────┼──┼──┤
│    │- respiraţie greoaie/      │[]│[]│
│    │dificultăţi în respiraţie  │  │  │
│    ├───────────────────────────┼──┼──┤
│5.  │- frisoane                 │[]│[]│
│    ├───────────────────────────┼──┼──┤
│    │- dureri musculare         │[]│[]│
│    ├───────────────────────────┼──┼──┤
│    │- dureri de cap            │[]│[]│
│    ├───────────────────────────┼──┼──┤
│    │- dureri de gât            │[]│[]│
│    ├───────────────────────────┼──┼──┤
│    │- greaţă, diaree, vărsături│[]│[]│
│    ├───────────────────────────┼──┼──┤
│    │- pierdere de gust sau     │[]│[]│
│    │miros                      │  │  │
├────┼───────────────────────────┼──┼──┤
│    │Care sunt bolile de care   │  │  │
│    │suferiţi?                  │  │  │
│    ├───────────────────────────┼──┼──┤
│6.  ├───────────────────────────┼──┼──┤
│    ├───────────────────────────┼──┼──┤
│    ├───────────────────────────┼──┼──┤
│    ├───────────────────────────┼──┼──┤
│    │...                        │  │  │
└────┴───────────────────────────┴──┴──┘

Am luat cunoştinţă de faptul că nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase se sancţionează conform art. 352 din Codul penal  şi art. 34 lit. m) din Hotărârea Guvernului nr. 857/2011
privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Nume şi prenume: …………………

Data completării: …………/…………../……………

……………………………………….

(semnătură)