Colegiul Medicilor Dentişti din România este organism profesional, apolitic, fără scop lucrativ, de drept public, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat, în domeniul autorizării, controlului şi supravegherii profesiei de medic dentist ca profesie liberală, de practică publică autorizată. Colegiul Medicilor Dentişti din România nu se poate substitui organizaţiilor patronale sau sindicale şi în îndeplinirea atribuţiilor sale nu poate face uz de prerogativele acestora prevăzute de lege.
Colegiul Medicilor Dentişti din România are autonomie instituțională în domeniul său de competență, normativ și jurisdicțional profesional. Colegiul Medicilor Dentişti din România cuprinde toți medicii dentiști care întrunesc condițiile prevăzute la art. 469 lit. a), c) și e) din Legea nr.95/2006, cu modificările și completările ulterioare, precum și medicii dentiști stabiliți în România care întrunesc condițiile prevăzute la art. 469 lit. b), d) și f) din aceeași lege și care exercită profesia de medic dentist pe teritoriul României.
Colegiul Medicilor Dentişti Galați este structură teritorială a Colegiul Medicilor Dentişti din România la nivelul judeţului Galați, are personalitate juridică, patrimoniu şi buget proprii, precum şi autonomie funcţională, organizatorică şi financiară în condiţiile Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Colegiul Medicilor Dentişti Galați are în componență 376 membri, care își desfașoară activitatea de profil în: cabinete private – 360, cabinete din rețeaua școlară – 10, instituții ale Statului – 4, Unitatea de Primiri Urgențe – Spitalul de Urgență “Sf. Apostol Andrei” – 2. În cadrul structurii Colegiul Medicilor Dentişti Galați activează: medici primari – 29, medici specialiști – 84, medici dentiști – 263. Dintre aceștia, 16 medici dețin studii doctorale.